Legende urbane - Legenda WC-ului de pe munte

Buna dimineata natiunee! :) Cine ce a facut in weekend? Eu am fost plecat din Cluj o perioada, probabil v-ati dat seama ca de vineri s-a cam pus praful pe blog :) Multumesc celor care au intrat pe blog in aceasta perioada si, sa zicem, au vazut rafturile goale...dar, o noua saptamana, da, azi e LUNI...:)) va doresc un inceput de saptamana betoon :)

Continuand cu seria legendelor urbane, astazi va voi posta Legenda WC-ului de pe munte.
Probabil am uitat sa mentionez inca de la inceputul acestor povesti, cam toate pe care vi le postez au stat la baza seriei de filme romanesti Amintiri din Epoca de Aur...bine, doar cateva au fost alese de Cristian Mungiu, va dati seama, de erau folosite toate, seria s-ar fi transformat intr-un Tanar si nelinistit mioritic :)) oricum, parerea mea este ca ar fi avut succes :))

Trecand la lucruri mai serioase :P, va invit sa parcurgeti lenegda de mai jos:

Ceauşescu nu era doar cel mai iubit fiu al poporului, dar, printre altele, şi cel mai mare vânător. În anii ‘80 erau multe poveşti despre cum i se gonea vânatul în faţa puştii, fie că era vorba de mistreţi sau de urşi. Şi cum, odată cu el, trăgeau din tufişuri şi mulţi alţi vânători ca să fie siguri că tovarăşul are neştirbită imaginea lui despre vânătorul care doboară prada din prima.

Indiferent însă că vâna lângă Bucureşti sau în munţi, tovarăşului trebuia să-i fie asigurat tot confortul.
Umbla vorba că, la un moment dat, Ceauşescu vâna în Apuseni. Desigur, prin apropiere era o cabană de vânătoare, dar nu chiar în locul din care pornea vânătoarea, ci mai departe. Prin urmare, un activist zelos a decis să-i construiască tovarăşului un WC privat, pentru ca, în caz de necesitate, să-l aibă la îndemână şi să nu fie
nevoie să bată drumul până la cabană.

Şi s-a înălţat pe munte un WC - zice-se cam ca la ţară, din scânduri şi înconjurat cu scânduri, dar, pentru confortul
tovarăşului, cu toaletă din porţelan, cu capac de plastic şi cu un rezervor improvizat pentru apă, dispus sub tavan, ca să aibă pantă.

Toate bune, numai că pe munte nu era apă. Aşa că au pus ei nişte copii să aducă apă de la cabană cu găleţile şi au umplut rezervorul.
Odată treaba îndeplinită, ar fi pus de pază un soldat de la Securitate să supravegheze obiectivul. Nu de alta, dar să nu-i pună cineva vreo bombă sub fund tovarăşului...
Şi toate au fost bune şi frumoase până să înceapă vânătoarea.

Emoţionat poate de întâlnirea cu cel mai iubit fiu al poporului, soldatului i-a venit să meargă la veceu. Desigur, ştia că e exclus să folosească veceul tovarăşului, aşa că şi-a părăsit postul în căutarea unor tufişuri mai înalte.
În vremea asta a ajuns în zonă un cioban. Văzând veceul, s-a minunat el cât s-a minunat după care a intrat înăuntru şi, de curiozitate, a tras apa. Când s-a întors soldatul şi a constatat tragedia, a avut o dilemă.

Cum îşi risca postul mai puţin: dacă lăsa obiectul nepăzit şi dădea o fugă la cabană să aducă altă căldare sau dacă rămânea să păzească de eventuale bombe un veceu fără apă.