Visul meu, inca de cand eram copil, era sa zbor...Probabil de accea eram primul care construia avioane din hartie, cand altii se jucau cu masinutze :) Primul zbor cu avionul mi-a intarit convingerile ca aviatia este ceea ce vreau in viata. Am urmat cursul firesc al vietii, cu suisurile si coborasurile aferente, si intamplarea a facut sa imi indeplinesc acest vis.
Tin minte si acum interviurile, faptul ca am fost sunat exact cand am ajuns in Constanta, si am luat primul tren inapoi spre Cluj, fara sa vad nici un strop de mare, decizia de a lasa in urma jobul pe care il avea de 2 ani, si sa fac in sfarsit ceea ce vreau, perioada de acomodare...si, incetul cu incetul, sentimentul de a face parte dintr-o echipa tanara, dar profesionista. Au urmat turele de la 7 dimineata, care, pe parcurs, s-au transformat in 4 dimineata, vanzarile de bilete, zborurile intarziate sau anulate, pasageri nervosi, OPC, decolarile, aterizarile, bagajele pierdute, stressul de a lucra sub presiune, si multe altele care au ajuns sa faca parte din normal.
Intotdeauna ne ziceam ca am avut pile la Cel de Sus ca lucram acolo, ca eram prea unul si unul, dar senzatia generala care exista la nivelul intregului birou era de tot unitar. Fiecare aveam piticii nostri, dar, pana la urma, ne-am comportat ca o familie.
Cursul vietii mele profesionale a facut sa parasesc acest birou la un moment dat, dar, cu fiecare ocazie pe care am avut-o, m-am intors sa revad oamenii langa care am crescut.
Am prea multe amintiri ca sa fie mentionate aici, cu fiecare dintre voi, dar, ca o concluzie a lor, marturisesc ca anii petrecuti in acel birou, au fost cei mai frumosi de pana acum.
O sa mi se para ciudat, de cate ori voi trece prin aeroport, sa vad spatiul gol, fara semnele care l-au facut distinct, dar, pe de alta parte, ma gandesc ca oamenii cu care am lucrat au ramas tot in cadrul aeroportului.
Asadar, putem spune ca am terminat un proiect, si incepem altul...pe un nou teren de joaca ;)
Multumesc Carpatair Cluj! :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu